Mai întâi luăm Bucureștiul, apoi luăm toată țara. De ce se bat partidele pentru capitală?
Urmează o nouă luptă pentru București, cu alegeri la primărie. M-am întrebat, dincolo de evidență (cel mai mare oraș, buget mare): ce-i cu treaba asta, de ce devin mereu așa de importante alegerile pentru București? Ce e cu primarii care tot ajung președinți?
Ei bine, există o tradiție începută chiar la Revoluție. Fiecare președinte al României de după '89 s-a legitimat, pentru a intra în cărțile puterii, după ce, într-un fel sau altul „a cucerit” Bucureștiul. Dar nu Bucureștiul geografic, ci ceea ce reprezintă el: „Centrul”.
Ion Iliescu a cucerit și a ocupat fizic și simbolic Centrul și Bucureștiul, în 1989, la Revoluție, pornind astfel o tradiție: ocupi Bucureștiul, deci ai puterea. Cum a făcut-o, între altele? A apărut insistent în imagini din Comitetul Central al PCR și la TVR. Mai târziu, a organizat mineriadele și a strivit demonstrația din centrul Bucureștiului din Piața Universității, DUPĂ ce cucerise fără drept de apel alegerile din 20 mai 1990. Un gest aparent inutil - dar de ce? Ca să arate că el e Stăpânul Centrului (el și regimul său) și că nimeni nu poate ocupa ... străzile Bucureștiului, această geografie a puterii.
Emil Constantinescu a fost marketat ca rector al Universității din Centrul Bucureștiului și proprietar simbolic al celebrului Balcon de acolo, cel de unde vorbea Opoziția, atunci când TVR interzicea opoziția.
Traian Băsescu a apărut din confuzia anilor '90, bătând în alegeri, în 2000, aproape de unul singur, toate partidele și câștigând primăria București, de două ori. A doua oară a strâns și toată opoziția lângă el. Ulterior, în 2009, întreaga sa campanie a fost despre „demolarea” simbolică a clasei politice și a Parlamentului - adică tot o luptă cu Centrul.
Klaus Iohannis a fost un caz mai interesant și mai greu de sesizat, este cel s-a legitimat prin inventarea unei alte „capitale” noi la Sibiu. Una culturală dar nu doar atât. Una care bătea Bucureștiul în reputație, investiții, turism, administrație. Apoi, la al doilea mandat, în 2019, campania sa a fost, în stilul Băsescu, una despre „castrarea” simbolică a PSD și a guvernării PSD care încercau să ocupe Centrul politic.
Mai recent, Nicușor Dan a apărut în prim plan bătând din nou în alegeri toate partidele, la fel ca Băsescu acum 25 de ani, aproape de unul singur și câștigând astfel primăria București, la realegerea sa din 2024. Lucru care l-a validat drept nou pretendent la ocuparea Centrului politic un an mai târziu.
Putem vedea și exemple similare de candidați care au pierdut, dar care au ajuns în prim plan, încercând să mimeze cucerirea simbolică a centrului. Și-i dau exemplu aici pe Dragnea, care a vrut prin sânge și violență, să arate că este în control al aceleași geografii simbolice a Bucureștiului, în august 2018.
Sau George Simion care a organizat numeroase asedii asupra Parlamentului sau momente șoc în interiorul lui, pentru a arăta că are capacitatea de a ocupa Centrul. Sau ceilalți primari ai Bucureștiului care au aspirat la prezidențiale sau la a fi premier: Ciorbea, Oprescu, Firea.
O fi vreun reflex post-sovietic, de tipul - cine controlează Moscova, controlează Rusia. Sau poate o fi vreo rămășiță a interbelicului românesc unde puterea întâi se primea apoi se organizau alegerile câștigate de noul numit la Centru. Cert e că partidele resimt sever acest instinct de a ocupa Bucureștiul și, astfel, Centrul.
Câștigarea primăriei Bucureștiului nu garantează, dar este o cale solidă de a-ți legitima puterea și aspirațiile pentru puterea în stat. De aceea, acest joc nu este pentru oricine.
Sursă foto: stirileprotv.ro